Psihologia americana a unui Thorndike, Ierkes, Warren, Watson etc, limitata numai la reflexe, instincte si acte inteligente de invatare (faimoasa experienta a labirintelor), nu exclude introspectia. Ea ii face un loc, pentru fenomenele de constiinta, alaturi de comportism.
P. Janet insa exclude complet si reduce toate fenomenele la conduite si atitudini practice, observabile pe dinafara, obiectiv. Acest mod de a vedea are desigur o multime de avantaje. Psihologia capata un camp de studiu, vizibil, palpabil obiectiv. Deviatiile subiective ale analizei sunt indepartate. Ca si fizica, chimia ori biologia, psihologia poate observa fenomenele pe dinafara.
In afara de aceasta, studiul constiintei noastre capata o continuitate evolutiva ca psihologia zoologica. In fine, actul sufletesc capata o semnificatie si poate apela la concursul biologiei. Dar daca acestea sunt avantajele, noua metoda nu e scutita de o multime de incoveniente. Determinarea faptelor sufletesti pe dinafara, numai dupa gesturile care le traduc, poate duce la studiul a doua sau trei fenomene sufletesti mai principale. Aceasta metoda poate studia facultatile sufletesti, ea nu poate in nici un caz determina procesele. Diferitele momente sau faze succesive prin care trece un fenomen psihic nu pot fi prinse si descrise decat prin introspectiune, prin analiza interioara.

Si studiul proceselor, ni se pare tot asa de important ca si acela al facultatilor sau elementelor sufletesti. Alaturi de acest inconvenient trebue sa mai adaugam altul. Daca e adevarat ca viata noastra psihica are o semnificatie de adaptare la mediu, trebue observat totusi ca aceasta tendinta nu se realizeaza totdeauna. In decursul evolutiei psihice, prin complexitatea vesnic crescanda, se intampla ca scopurile biologice sa fie derivate. Aparitia actelor inutile, a actelor absurde, ne da de gandit. Nu toti oamenii au atentia vesnic incordata la interesul vital. Exista distrati din punct de vedere biologic, exista indivizi a caror actiuni nu sunt totdeauna perfect adaptate.
Unii oameni sunt, din punct de vedere al adaptarii, ratati. Actiunile lor nu sant perfect ajustate nevoilor, ci derivate adesea, in senzuri foarte indepartate. In fine, la tipuri foarte interiorizate, actiunea, atitudinea practica nu intovaraseste intotdeauna un act sufletesc. Asemenea subiecte nu pot fi studiate cu ajutorul comportamentului.
Trebue sa mai adaugam, ca dela reprezentare la actiune, exista ca in toate realizarile o pierdere de energie sufleteasca. Si nu numai o diferenta cantitativa, dar una calitativa. Intre gandul interior si intruparea lui in gest sau conduita exista o margine.
Reprezentarea, actul de constiinta e un moment al procesului si executarea lui motrice un al doilea moment. Cum viata psihica nu e reversibila, nu putem determina reprezentarea numai cu ajutorul miscarii sau al atitudinii care o traduce la exterior. Concluzia care se impune astfel, e ca atat pragmatismul psihologic cat si introspectiunea sunt egal de necesare.

O buna metoda trebue sa le combine pe amandoua, impreuna, ele se pot ajuta reciproc. Una fara alta, ele ingusteaza posibilitatile noastre dea patrunde in sufletul omenesc. Traditia sociala apropie adeseori notiuni departate ca sens asocieri indestructibile. Veacurile reiau rand pe rand aceste impreunari, le primesc ca mosteniri Indiscutabile si le consacra astfel forta lor de viata. Din cand in cand la raspantia vremurilor de reforma, cate un ganditor indraznet desface acela ce timpul si mediul social au legat si da fiecarei notiuni valoarea individuala, Oricine cunoaste aceste asocieri traditionale, oricine stie ca spre pilda clasicism si echilibru, geniu si patologie, multime si inconstienta etc. sunt conexiuni de senzori pe care ereditatea sociala ni le-a lasat strans impreunate.
Un ascutit «essayst» contimporan, Remy de Gourmont, intr-un studiu numit «Dissociation d'idees» se munceste sa arate ca din vreme in vreme o disociare a sensurilor vechi e necesara si ca in aceasta sta rolul marilor ganditori.
Chestiunea de care ne propunem sa ne ocupam, se bucura de aceeasi soarta: notiunile de imagine si gandire sunt asa de strans legate in psihologia traditionala incat nu fara oarecare timiditate gandirea contemporana incearca sa le disocieze deoarece oricine gaseste ce este cel putin paradoxal sa ne imaginam o gandire si o conceptie scutite de cortejul imaginilor.

Istoria psihologiei este unanima in a contopi gandirea cu imaginea. Cine parcurge cu o privire trecatoare toate sistemele de la Platon incoace, se poate convinge cu usurinta ca cei ce cred ca o gandire poate exista fara viziunea unei imagini, sunt o infima minoritate. Vom gasi cativa printre mistici si cativa printre spiritualistii puri, restul fiind cei ce cred in stransa legatura dintre aceste doua fenomene sufletesti. Plotin este primul care vorbeste despre o gandire pura, curatata de orice caracter informativ ori senzorial, de o gandire superioara, singura care poate comunica cu divinitatea. In memoriile catorva mistici vom gasi din nou in treacat cateva aluzii subtile. Singurul filozof mai mare care crede intr-o gandire superioara si pura este Spiniza. Gasim in trecere si la Bosseut aceleasi idei .In secolul al XIX-lea ideea gandirii insotota de imagini castiga cel mai mult teren. In primul rand cu Herbart.

Claritatea matematica si cea logica reprezinta o relatie intre gandire si imagine, ca sa ne seduca spiritul mecanic ai filozofiei herbartiene. Pentru acesta imaginele sunt intre ele in aceleasi raporturi ca cifrele in matematica: se pot aduna, se pot sustrage, se pot adesea chiar contopi sau elimina unele pe altele. Din acesta lupta intre imagini iese rationamentul ca o forma de contopire superioara acestora. Astfel gandirea, izvorita din jocul imaginilor este cladita pe acestea.
In al doilea rand cu asociationistii englezi, ca si pentru Herbart, pentru scoala asociationista, gandirea este o asociatie de imagini grupate dupa legile asemanarii sau ale eontiguitatei.
Acel care a insemnat insa in istoricul problemei un punct culminant, a fost Taine.
Cu el, teoria imaginelor implicate in ori si ce act de gandire, si-a atins maximul exageratiei sale, fiindca aproape imediat dupa el, explicarea aceasta, uneori factice si artificiala a inceput sa se clatine. Pentru Taine toata viata sufleteasca, «c'est un polipyar d'images», orice act sufletesc este rezultatul combinarii reciproce a imaginilor intre ele.
«Fie ca e vorba de un corp, de noi insine, de o alta fiinta insufletita, fie ca operatia sufleteasca se chiama perceptie, memorie, gandire, inductie, rationament, aceasta operatie este un bloc ale carui molecule sunt imagini unite la imagini, acestea aglutinate in grupuri partiale, care se evoca mutual. Un cuplu s'a format prin agregarea catorva molecule, la aceasta s-a atasat un alt cuplu si asa mai departe, pana cand acest vast compus pe care noi il numim ideea de arbore, de mine insumi, de caine, de Petru ori de Paul a fost stabilit.