Exista simptome pe care specialistii le-au constatat, in compozitia constiintei moderne,
In predilectia pe care epoca actuala o arata pentru fictiunea timpului ca simpla constatare a unui fapt. Toate manifestarile spirituale contemporane o indica. Se naste atunci o intrebare legitima: care e motivul ce favorizeaza o asemenea transformare? Daca logica omeneasca s-a putut dispensa atata vreme de aplicatia practica a acestei categorii, care sant cauzele care o produc astazi ?
Ca sa poata fi vorba de perceptia timpului, trebuie mai inainte sa fie vorba de schimbare. Durata nu se poate masura decat intre doua puncte alternante. Numai intre varfurile a doua stari sufletesti dominante se poate masura o scurgere de timp. Daca aceasta alternanta e vesnic aceiasi, daca ea devine monotona, perceptia se sterge incetul cu incetul si dispare, fiindca repetitia omoara starile sufletesti. Trebue dar in plus o variatie in alternanta, trebuie o cantitate mai mare de acte sufletesti pentru ca combinatia lor sa aduca variatie. Cand un individ nu se intereseaza decat de un numar limitat de fenomene, cand atentia lui nu e miscata de un numar mai mare de mobiluri, viata sa sufleteasca cade intr-o toropeala aproape mistica, in care pulsul schimbarii nu se mai aude. Pentru sufletele simple sau mistice, eternitatea, care echivaleaza cu simultaneitatea, devine starea normala de perceptie temporala. De aceia misticii vorbesc in permanenta despre absolut. Si viata misticului, fixata la o singura ideie e aceia a ascitului saraca in evenimente, unica in preocupare.

La fel cu obsedatii. Contopirea lor cu obiectul preocupariii e asa de complecta, incat nu se indoesc o clipa de eternitatea lui. Din contra, sufletele bogate gant atrase de o infinitate de aspecte. Si fiindca capacitatea psihica e limitata, atentia lor nu poate consacra., decat un foarte scurt timp pentru fiecare din ele. In curiozitatea ei, ea oscileaza repede de la unul la altul, provocand acea variatie, in alternanta care da senzatia duratei.. Complexitatetea este termenul propice in care apare ideia de timp.
Ne putem acum intreba daca exista ceva in constiinta moderna care ar putea incuraja astfel de stari sufletesti, o serie de conditii favorabile care au aparut azi si care nu existau ieri.
Cand Spencer a afirmat ca sensul evolutiei merge de la omogen la eterogen, el a observat, desigur, ca diferentierea crescanda este legea generala a vietii, lege aplicabila si lumii exterioare si vietii psihice. Aceste doua serii de realitati, cea interioara si cea exterioara sunt intr-un continuu proces de actiune si reactiune, de adaptare reciproca. Cu toate deosebirile, cu tot divortul dintre ele, ele se ajusteaza de multe .ori una la alta. In amandoua .aceste domenii, pe masura ce diferentierea creste, complexitatea elementelor se. afirma ca un firesc corolar. In afara de noi, pe zi ce trece, ambianta se imbogateste: descoperiri, investii noi, disocieri din ce in ce mai multiple. Progresul tehnic, economic, politic in diferite domenii sant nomai cateva din aspectele acestei complexitati. In lumea interioara, viata se imbogateste si ea. incetul cu incetul se formeaza nuante noua, sentimente nebanuite? delicateti neasteptate.

Ratiunea construeste zilnic sisteme, idei, judecati noua. Pana si perceptiile ori chiar senzatiile se multiplica dela epoca la epoca. Daca pe timpul lui Homer nu existau decat doua sau trei culori, cantitatea lor, astazi este cel putin inzecita. Acelasi lucru se poate spune pentru toate simturile. Intr-o structura sufleteasca asa de complexa, nici un element nu se poate transforma in obsesie, nu poate tiraniza echilibrul sufletesc. Din contra, flecare element nu poate ramane decat o clipa in cadrul vietii mentale ca sa faca loc apoi si celorlalte. Astfel sufletul se transforma intr-un caleidescop care periedeaza vesnic alte aspecte. O viata interioara bogata nu poate fi unilaterala. Ea trebue fatal sa schimbe vesnic atitudinile»
Ganditi-va la sufletul simplu al feudalului care locuia la mosia ia, legat de traditie, animat de un grup limitat de idei sl sentimente, continuand acelas functie sociala pe care au facut-o si stramosii si la conditiile de existenta ale unui individ contemporan care locueste intr-un mare oras occidental, care exercita de cele mai multe ori mai multe profesii, se adapteaza vesnic la circumstante variate, se cultiva prin multiple senzatii. Ce diferenta intre perceptia timpului la unul si la celalalt. Diferentierea crescanda a vietii psihice, complicatia ei provocata de complexitatea vietii moderne, de urbanism, aventura si nervozitate, au adus in sufletul modern preocuparea de timp, care sanctioneaza logic, nevoia actuala de schimbare.
Acest progresism modern e in incurajat in afara de aceasta si de organizatia sociala a timpurilor noastre, in special de felul cum se exercita presiunea grupului asupra individului. In societatile primitive, dupa cum se stie, conformismul e de o rara severitate».

Orice abatere de la legea comuna este grav pedepsita. E azi un lucru constatat ca sanctiunea penala, coercitiva e mai frequenta in astfel de societati. Codul penal e mai bogat acolo ca oriunde. Individul n-are voe sa schimbe nimic: inventia e suprema crima a primitivului. Pe masura ce inaintam insa in scara civilizatiei, sfera infractiunilor si deci a pedepselor descreste. Infractiunile religioase, morale, intelectuale nu se mai pedepsesc. Inventatorii nu se mai persecuta, adesea se respectau chiar reformatorii religiosi cum a fost cazul lui Luther. Cand greutatile vietii, provocate de densitatea populatiei ajung serioase, cand inventiile tehnice apar ca sa le solutioneze, speranta sociala se indreapta catra acestea din urma. Inventia nu numai ca nu e considerata ca o actiune de dizolvare sociala care trebueste reprimata, dar grupul social incepe sa o considere ca salutara. Atunci intreaga atmosfera colectiva devine favorabila descoperirilor, cautarilor, studiilor, se acorda chiar recompense sociale pentru inventiile1 utile, originalul devine o valoare fiindca societatea e indreptata catra viitor si priveste increzatoare promisiunile progresismului. Constrangerea sociala asupra individului s-a schimbat si ea. In loc de reprimare, din contra stimulare. Sanctiunile premiale s-au substituit celor penale iar succesul inlocuesle pedeapsa. Noutatea, schimbarea sunt vesnic cerute.
E dela sine inteles ca imboldul catre. noutate, catre cautare vesnica, intareste notiunea de timp si de durata. Viata valorilor devine efemera si gloria lor trebuie masurata. Febrilitatea contemporana nu mai poate admite longevitatea idealurilor

Psihologie si sociologie

In alta parte aratam in treacat, necesitatea pentru studiile sociologice.
A fost o faza cand toate stiintele plecau dela un punct de vedere strict individualist Omul era considerat ca o aparitie solitara, care poate fi studiata in sine, independent de orice relatii ce altii. Aceasta faza. a stiintei descria stiinta abstracta a unui Eobinson, izolat in insula sa. Asa s-a intamplat cu economia politica a lui «homo economicos». Asa se intampla azi inca cu psihologia.
Omul a trait insa totdeauna in societate. Nu avem inca nici o marturie istorica, nici o relatie etnografica, care sa ne arate oameni izolati. Dar daca omul se naste si traeste in societate, este cat se poate de firesc ca toate facultatile sale sa ia forma acesteia, sa se plamadeasca genetic subt influenta colectiva. Aceste adevaruri, care par banale, au fost tarziu recunoscute. Eliminarea elementului social din cele mai multe acte sufletesti poate sa aduca grave inconveniente. Exista desigur o parte a fenomenelor sufletesti care n-au nimic social in ele.

< Anterior