Activitatea instinctiva e rezultatul unei complicatii, al unei integrari, al unei coordonari nervoase, in care ajustarea este datorata unor conexiuni ereditare intre neuronii senzitivi si cei motori. Adaptarea la mediu, ajustarea este mai reusita; Reactiunile cele mai potrivite au fost experimentate in rasa si s-au creat oarecum procedee de tip de raspunsuri adecvate, pe care le primim de-a gata congenital. Aproape toate nevoile primordiale ale vietii noastre sant intovarasite de un instinct care le garanteaza functionarea. Astfel se pot face clasificam: instincte nutritive (alimentarea, vanatul, economia); reproductive (atractie sexuala, maternitate); defensive (fuga, ascunderea, repulzia, pudoarea etc.): agresive (lupta, dominatie, resentiment); sociale (gregare, familiare, cooperatie). Printre acestea din urma Thorndike distinge instincte «apopathetice», care sant raspunsuri la atitudinea altor oameni. Iata cateva varietati:
1. Prezenta martorilor, chiar daca ne sant indiferenti, modifica actele noastre.
2. Daca ei intra in relatii cu noi, conduita noastra se modifica.
3. Reactionam in mod specific la ocara sau lauda altora.
Pe masura ce viata omului devine mai complicata, adica pe masura ce are nevoie de adaptari mai complexe si mai variate, se pot achizitiona noi instincte, numarul acestora crescand mereu.
Comportarea prin reflexe si instincte este oarecum o conduita moarta, mai dinainte fixata prin procedee stabilite odata pentru totdeauna. Realitatea este insa mult mai variata si mai complexa. De multe ori instinctele nu ajung, ajustarea la mediu numai prin ele e imperfecta.

Mai ramane atunci un al treilea fel de conduita: «comportarea inteligenta». Omul poate modifica reactiunile adaptative, corectandule ori creind altele noi. Experienta individuala poate gasi raspunsuri cu mult mai suple, mai adecvate imprejurarilor. Aici e meritul unei bune educatii. «Dezvoltarea unei modificari adaptative este bine pusa in evidenta, prin felul prin care, pe masura ce creste se «comporta» un copil fata de o usa inchisa. Cand e mic de tot tipa sau plange. Mai tarziu impinge poarta si ii da lovituri. In fine, cand e mai in varsta pune mana pe . clanta si o deschide. Inteligenta e capacitatea de a castiga si de a perfectiona, prin experienta individuala, noi forme de raspunsuri».Bergson spune undeva in acelasi sens «L'intelligence c'est le moyen de se tirer d'affaire». Iata cum inteligenta e pusa in slujba actiunii si nu e altceva decat continuarea individuala a instinctului ancestral. Si ea e o obisnuinta, o obisnuinta contractata prin experienta personala.« Comportarea inteligenta se elaboreaza fara incetare prin formarea de noi obisnuinte. A scrie o scrisoare, inseamna un act inteligent. Dar pentru aceasta e indispensabil sa stii sa scrii fiecare din cuvintele care o compun». Orice obisnuinta noua, trebuie asadar invatata. Ca sa stii sa conduci automobilul sau sa manipulezi telegraful trebue doua operatii :
1. Achizitionarea unor procedee
2. fixarea lor, adica repetarea lor uniforma.
Pentru achizitia noilor miscari avem nevoe de o acomodare sau imitatie si de o inhibitie care sa bareze vechile obiceiuri. Pentru fixare e nevoe de exercitiu.

Viteza si lipsa de erori dovedesc fixarea operatiei. Usurinta, adica vitesa si exactitatea vin cu timpul.Daca realitatea se schimba putem sa ne adaptam prin alte procedee. IQ primul rand prin incercari si erori. Cand deslegam o problema sau inventam un aparat dibuim prin diferite ipoteze, prin tentative, care daca se dovedesc nereusite, incercam altele pana reusim. Ne mai putem sprijini si pe faptul ca noile situatii nu sant totdeauna inedite, originale. Atunci putem sa ne bazam pe memorie, intrebuintand formule mnemotehnice, utilizand mijloacele intrebuintate altadata in situatii analoage, invatarea de procedee ori mecanisme, educatia, descoperiri ie personale, toate aceste sant acte de comportare inteligenta.
Inteligenta nu e o calitate speculativa, menita sa gaseasca raporturi teoretice intre lucruri. Ea e inainte de toate instrument practic de solutionare a dificultatilor ivite in mediul incunjurator. Ea presupune maximum de ajustare la realitate, gasirea solutiilor celor mai precise, mai potrivite intr-o situatie data. Alaturi de instinct care reprezinta prin formule gata facute experienta rasei, inteligenta reprezinta prezenta de spirit, experienta, indemanarea, adresa individuala. Asadar totul e sa solutionezi o dificultate. Indiferent daca procedeul intrebuintat e original sau e o imitatie, daca e spontan sau e o obisnuinta. A putea sa contractezi obisnuinte inseamna maleabilitate, inseamna inteligenta. Psihologii americani se ridica contra celor care considera obisnuinte ca un act neinteligent. Ca sa poti creea, trebuie intai sa te deprinzi a invata, adica sa te adaptezi la tehnica. «Nimic nu ne autorizeaza sa concepem inteligenta caracterizata de faptul ca-ti dai sama ca un anume fel de a actiona e convenabil si ca celalalt nu e.

Obiceiurile poarta semnul inteligentei, tot asa de bine ca si noile achizitii. Semnul distinctiv al inteligentei nu poate fi de cat adaptarea progresiva la mediul inconjurator. Asadar indiferent de cel mijloc intrebuintezi—obisnuinta, imitatie ori inventie personala —totul este sa reusesti. Dupa psihologia pragmatista un om inteligent nu poate gresi si daca a gresit e cu siguranta un prost. Totul se reduce la succes. Inteligenta suprema e suprema reusita. Obiceiurile nu sant rele decat cand ne impedica sa ne adaptam la noi conditiuni, adica cand, prin inertia lor ne impedica sa reusim.
Mijloacele de succes sant infinite, de aceea «comportarea inteligenta», nu poate fi clasificata ca cea reflexa ori instictiva, unde am descoperit tipuri formate de reactiuni. Viata omului inteligent e complexa, ea nu poate prevedea instrumentele de lupta.
In orice caz reflex, instinct, inteligenta, cu speciile si varietatile lor, inseamna trei moduri, trei etape ale conduitelor psihice. Psihologia n-are nevoie de instrospectiune ca sa le studieze. Ea le poate privi din afara) in mod obiectiv, descriindu-le si explicandu-le de la formele lor simple pana la cele mai complexe. Numai ca psihologia americana s'a oprit la aceste trei capitole. Multe din actele sufletesti, de pilda, constiinta, memoria, credinta nu pot fi bagate in rubricile: reflex, instinct, inteligenta adaptiva. Ca sa capatam o explicatie a lor prin aceias metoda, trebue sa parasim simplismul american ca sa trecem la subtilitatea spiritului francez* Acolo vom gasi perfectionarea metodei»

Pierre Janet era cunoscut pana in ultimul timp ca un eminent psihiatru. Lui ii datorim, alaturi de noi conceptii asupra isteriei si psihasteniei, teoria moderna a inconstientului, elaborata concomitent cu Freud. De vreo zece ani insa, prin cursurile sale de la College de France, el s-a facut protagonistul in Franta, al unui sistem psihologic extrem de original, de profund si de ingenios avand la baza o conceptie activista, foarte apropiata de aceea a pragmatismului american. Si el intrebuinteaza o metoda opusa introspectiunii. Deviatiile autoanalizei ii sant mai mult decat suspecte.
Viata psihica trebue prinsa in manifestarile ei externe, obiective, care sant actiunile. « Aceasta stiinta (psihologia) trebue sa devie mai obiectiva si sa considere faptele subt aspectul lor vizual sl auditiv, in acelasi fel ca si celelalte stiinte. Ea are ca obiect studiul conduitelor oamenilor, studiul miscarilor partiale, al atitudinilor de ansamblu prin care individul reactioneaza la actiunile pe care diferitele obiecte le exercita asupra lui.
Psihologia trebuie sa descrie aceste reactiuni, sa le clasifice si sa le descopere legile, pentru ca sa le poata prevedea si modifica. Pentru P. Janet, fenomenul primordial din psihologie este tendinta. In fiecare moment viata sufleteasca se compune, fie din veleitati, din virtualitati de actiune, fie din actiuni propriu zise. Ca si psihologii americani, savantul francez nu credea ca activitatea psihologica poate avea alt rost decat adaptarea la mediu.