Taine impingea viziunea sa psyhologica pana la un fel de «universalism» al imaginilor IN viata sufleteasca. Implicate in orice act de gandire, imaginile sunt scheletul indispensabil unui act de gandire ca si oricarui alt fenomen sufletesc — aceasta era credinta lui Taine. Ca sa ne arate aceasta, el a imbratisat metoda stiintifica a stintelor exacte. Totusi cu tot aspectul stintific pe care 1-a dat el problemei raporturilor dintre gandire si imagine, ea ramane si dupa el, ca si pana la el, o chestiune de metafizica generala.
Toti cati au arborat aceasta problema inaintea lui au facut-o, fie dintr-o tendinta spiritualista, voind sa arate ca gandirea este de esenta superioara, ca deci nu-si furnizeaza datele prin simturi, fie dintr-o tendinta empirista sau senzualista, care vrea sa arate ca gandirea nu contine nimic, care sa nu fi fost oferit de simturi, astfel ca problema se reduce la vechiul adagiu medieval: «Nihil est in intellectu, quod non ante fuerit in sensu».

Cu Taine problema pastreaza acelasi colorit metafizic. Intre felul cum privea problema Condillac, Locke sau Lamettrie si intre felul cum o privea Taine, aproape ca nu e deosebire. Abia dupa el trebue sa cautam aspectul pur stiintific al chestiune si acesta il vom gasi in psihologia contimporana.
Astfel istoricul problemei raporturilor dintre imagine si gandire cuprinde doua mari faze: una filozofica, pana la Taine, reducandu-se la duelul dintre senzuali sti si intelectualisti; alta pozitiva stiintifica dupa el. Dupa cum se vede, recenta e numai forma sub care se prezinta chestiunea, fundamentul isi are radacina adanc implantata in istoria filozofiei.
indata dupa Taine, conexiunea dintre imagine si gandire a inceput sa fie mai putin crezuta.

Psihologia contemporana a facut inca odata revizuirile necesare si a gasit ca o disociere intre imagine si gandire se impune. Timida la inceput, pornita doar ca o ipoteza suspectata de tendinte metafizice sl spiritualiste, problema gandirii pure, fara imagini, si-a gasit in psihologia moderna un fundament experimental si date controlate de stiinta pozitiva.
Curentul a pornit aproape simultan in Anglia cu Sfcout, care in a sa «Analitic Psichology» vorbea di despre gandirea fara imagini ; in Franta cu Binet si mai ales in Germania, unde la Wiirzbourg, Karl Marbe, Kiilpe si altii fundasera o serie de experiente introspective asupra gandirii.
Simultaneitatea acestor cercetari aproape necunoscute unele altora nu pot fi decat semnificativ pentru noi atitudini, pentru noi metode de investigatii, menite sa rupa zagazurile vechilor cercetari insuficiente in rezultate.

Primite cu oarecare scepticism, uneori chiar cu dezaprobarea specialistilor, problema gandirii fara imagini ramane inca ua teren sovaitor, unde ultimul cuvant nu s-a spus inca. Fidel punctului de vedere strict stiintific care adesea identifica psihologia cu stiintele exacte, batranul Wundt a fost printre primii de care scoala dela Wiirzbourg avea sa se loveasca. El incerca sa arate, ca experientele scoalei de la Wiirzbourg n-au nimic din caracterele unei experiente stiintifice, adica posibilitatea observatorului de a determina inceputul experientei, de a-i urma cu atentie cursul, de a o repeta in aceleasi conditiuni, infine de a-i varia conditiile.
Ceea ce facea scoala Wiirzbourg nu sunt decat aparente de experiente,cum spune el «Sckein Experimente». Aceste experiente, continua el, au aparenta de a fi exacte, numai fiindca sunt facute intr'un laborator, pe un subiect ales in mod voluntar si dupa un plan fixat mai dinainte; in realitate insa le lipsesc toate caracterele care distrug, o cercetare experimentala, de o simpla experienta.
In Franta teoria nu s-a bucurat de o primire mai afectuoasa. Bourdon intr-o dare de seama asupra cartii lui Binet (Revue philosophique 1904.) isi arata toate indoielile asupra unei gandiri fara imagini, crede de asemeni, ca gandirea nu poate exista fara suportul ei: imaginile; daca putem observa si cazuri de gandire pura, spune el, aceasta e o simpla iluzie; imaginile tot exista, insa sub forma de imagini desfasurate in inconstient.
Dupa cum se vede, critici propriu zis nu s-au adus, cel mult se indica indoieli, invitatii spre prudenta, temeri nejustificate. Dar daca aceste tendinte contrare sunt indispensabile oricarei noutati in stiinta, desigur nu ele vor opri teoria de a fi mai putin adevarata.
Aceasta prima parte a studiului nostru va fi pur informativa, va fi o expunere exacta si obiectiva de fapte.

Vom descrie pe cat se poate mai fotografic experientele rezultante si concluziile la care au ajuns Binet in Franta si scoala de la Wiirzburg in Germania, unde vom expune lucrarile a patru cercetatori: Karl Marbe, H. Watt, Aug. Messer si Karl Biihler.
In a doua parte vom incerca o sinteza generala, eliminand printr-o critica stiintifica, ceea ce ni se pare exagerat si pastrand numai ceea ce poate rezista obiectiilor. Binet a inceput experientele sale cu chestionare puse la doua fete tinere, Margueritte si Armande. Experientele constau din urmatorul procedeu: Binet alegea un cuvant inductor pe care-1 pronunta, si subiectul trebuia, sa raspunda, ce-i evoca acest cuvant. Rezultatele la care a ajuns psihologul francez dupa o serie repetata de experiente si in cativa ani dearandul, se pot clasifica in trei categorii.

Unele raspunsuri indicau alaturi de actul de gandire, o imagine, insa aceasta imagine nu corespunde de loc sensului si continutului gandirii, de unde se poate vedea ca conexiune stransa intre aceste doua fenomene sufletesti nu exista. De pilda: Binet pronunta cuvantul, discutiune. Subiectele sale inloc sa evoace o imagine in legatura cu acest cuvant evoca, o imagine cu totul straina si departata ca sens — un drum de tara, un cal etc. — Se poate astfel vedea ca intre imagine si gandire nu e un raport de legatura necesira.

A doua categorie de raspunsuri cuprindea evocari de imagini partiale. Subiectul nu vedea decat o parte a cuvantului pronuntat. De exemplu, la cuvantul carte, imagine evocata era o pagina sau numai cateva fraze tiparite.
In cea de-a treia categorie, subiectele nu asociau nici un fel de imagine. Elementul reprezentativ lipsea cu desavarsire, astfel ca subiectele nu-l puteau prinde. Aceste rezultate repetate l-au facut pe Binet sa creada ca imaginea si gandirea nu merg impreuna intotdeauna, ca poate deci exista o gandire pura fara imagini. Atunci fundamentul gandirii nu este imaginea , ci un sentiment intelectual al unui raport. In Germania miscarea a luat un avant si mai bine definit. In jurul unui institut de psihologie experimentala o serie de cercetatori au inaugurat de asemenea experiente introspective asupra fenomenului gandirii. Inceputul l-a facut Karl Marbe. Mai mult , prin aluzii, prin asertiunii indirecte spiritul dominant care va preocupa si cercetarile de mai tarziu ale continuatoriulor operei sale va fi dezvoltat.

< Anterior		Următor >